Multi dintre noi au deslusit tainele ceaiurilor provenite din planta Camellia Sinensis, incepand cu renumitul ceai verde, cu suavul ceai alb si terminand cu puternicul buchet de ceai negru. Insa, nu tot atatia au avut sansa de a degusta din aroma imperiala a ceaiului galben compus din muguri tineri, usor fermentatati. Fiind una dintre cele mai vechi bauturi aromatice propulsate in segmentul european de mediul asiatic, ceaiul galben este in continuare un deliciu in posesia caruia se ajunge destul de dificil, in special pentru ca implica o pregatire minutioasa din partea maestrilor.
Procesul complicat de pregatire, uscare si depozitare a buchetelelor de ceai galben determina un pret ceva mai ridicat in magazinele de profil, dar si o retinere din partea cumparatorilor. De ce nu sunt oamenii obisnuiti sa cumpere plicuri generoase ale acestei potiuni magice? Raspunsul este unul usor de intuit si are legatura cu lipsa de popularitate a acestui sortiment. Pe cand ceaiul verde, cel negru sau cel alb sunt sortimente celebre ale plantei Camellia Sinensis, ceaiul galben isi face aparitia cu timiditate in colectiile magazinelor de profil, asa cum este „Pearl Of Tea”.
Asadar, perla ceaiurilor contemporane se obtine cu difcultate in urma unui indelungat proces de preparare, frunzulitele sale fiind tinute la uscat pentru o perioada ampla, intocmai pana cand sunt acoperite cu o nuanta usor aramie. Fiind o arta cunoscuta doar de adevaratii maestrii ai ceaiurilor, atunci se poate afirma faptul ca sortimentul original de ceai galben este doar acela preparat in peisajul indepartat al Chinei, dovada fiind existenta a cinci sortimente cu nume imprumutate din semantica acestei tari. „Junshan Yinzhen”, „Huoshan Huangya”, „Meng Ding Huangya” , „Da ye Qing” si „Huang Tang”. Fiecare dintre acestea este ilustrativ pentru o provincie aparte, dupa cum urmeaza:”Hunan”, „Anhui”, „Sichuan”, „Guangdong”, „Zhejiang”.
Asa cum spun povestile, ceaiul galben era considerat o bautura regala, destinata in exclusivitate imparatilor. Ea ii atragea pe acestia prin intermediul retrogustului sau dulceag, dar si prin faptul ca nu isi modifica deloc aroma, indiferent de modul in care era realizata infuzia. Nu se poate afirma acelasi lucru si despre ceaiul verde, care daca nu este lasat la infuzat o perioada anume isi pierde aroma proaspata si capata o tonalitate amaruie. In plus, ceaiul galben nu se lasa mai prejos din perspectiva proprietatilor benefice pe care le aduce organismului, cele mai des intalnite fiind: prevenirea bolilor de natura cardio – vasculara, dar si a afectiunilor tot mai frecvente – diabetul sau cancerul, precum si stimulul puternic pe care il aduce functiilor cognitive. Mai mult decat atat, avand in vedere perioada sa minima de fermentare, ceaiul galben devine recunoscut in peisajul contemporan drept o bautura pretioasa deosebit de bogata in antioxidanti.
Citeste si
