Tiganii nu vor sa fie umiti tigani

Tocmai ce am vazut un reportaj la televizor despre o manifestare a tiganilor in Bucuresti cu privire la abolirea termenului de “rrom.” Erau niste ciori negre ca tuciul care bateau cu linguri de lemn in gardurile de protectie. Altii, mai smecheri, scandau la megafon ca ei nu sunt tigani. In opinia mea, initiativa lui Silviu Prigoana este mai mult decat binevenita si sper sa se aprobe aceasta lege.

Cred ca nu sunt singurul care sustine asta si mai cred ca nu sunt singurul care s-a saturat de scandalurile declansate de pesta tiganeasca ce s-a extins si peste hotare. Mi s-a luat de cate stiri am auzit legate de tiganii din Franta, Italia si alte tari vestice, tigani ce au ajuns sa fie confundati cu romanii. De-asta am ajuns noi sa fim izgoniti de peste tot doar pentru ca tiganii fac ce fac si in tara noastra.

Pe zi ce trece regret din ce in ce mai mult ca razboiul s-a terminat prea repede, sau cel putin comunistii au venit peste noi si ne-au obligat sa intoarcem armele impotriva germanilor. Am fi scapat de mizeria din tara asta cu un om precum Ion Antonescu la conducere… Astazi suntem nevoiti sa traim printre scursurile astea ale societatii care vor si toleranta. Toleranta ar trebui sa fie zero.

Am scris si un articol in memoria Capitanului si acum stau si ma gandesc: daca as fi iesit cu o mana de oameni sa ii scandam numele lui Corneliu Zelea Codreanu sau sa il omagiem cu un megafon am fi fost luati cu japca pentru ca incurajam ideologii fasciste, mda… Probabil amandoi se rasucesc in morminte, de fapt doar Codreanu. Pentru Antonescu nici n-au avut bunul simt sa faca o groapa in care sa-l puna, de n-are omul din ziua de azi unde sa aprinda o lumanare unuia dintre adevaratii eroi ai poporului.

Pacat, mare pacat, mi-e groaza cand ma gandesc cum o sa ajunga tara asta daca nu se face o schimbare radicala.

Adaugat in: Personal

Comentariile sunt inchise.