Spiritul Rapidului este dominat, in continuare, de incertitudine

Rapid Bucuresti

Au trecut cinci etape din sezonul 2014-2015 al Ligii 1 si nu am acumulat decat cinci puncte, victoria din deplasarea de la Chiajna, contra Viitorului lui Hagi, si remizele cu Gaz Metan Medias si Petrolul fiind singurele momente pozitive din aceasta vara. Alaturi de cele cinci partide din prima liga, as mai putea adauga si alte doua meciuri din Cupa Ligii, victorie cu CSU Craiova in turul preliminar si infrangerea din partida cu Steaua din runda inaugurala, meciuri mai putin mediatizate si lipsite de importanta, as indrazni sa spun.

Daca ar fi sa punctez o certitudine, aceea este ca am revenit in prim-planul fotbalului romanesc, incercam din rasputeri sa stabilizam situatia de la club si nu ramane decat sa speram ca totul va intra pe fagasul normal in lunile ce urmeaza. Suntem echipa care a inceput cel mai tarziu perioada de pregatire din vara, totul datorandu-se incertitudinilor legate de dosarul de licentiere, raspunsul pozitiv venind cu doar o saptamana inaintea debutului Ligii 1. Fara un lot definitivat, fara conducere tehnica si fara niciun cantonament efectuat in strainatate, debutul nostru in prima liga a fost unul ezitant dar de inteles de catre majoritatea fanilor nostri.

Ei bine, la aproximativ 2 luni de la tot acest joc numit revenirea Rapidului pe prima scena a fotbalului romanesc, situatia noastra este, in continuare, cel putin la fel de incerta. Ceea ce numeam stabilizarea lucrurilor in randul conducerii s-a dovedit un simplu foc de paie, Valerii Moraru, investitorul care a preluat actiunile clubului, neavand o viziune mult prea ampla in privinta clubului. Recunosc, ultima vizita pe Giulesti, la meciul cu Astra Giurgiu, a scos la iveala cateva ganduri bune, numeroase aspecte ale stadionului parandu-mi a fi mai degraba bune decat negative, asa cum se intampla in sezonul trecut. Imbunatatirile de la stadion sunt evidente, nu foarte multe dar vizibile, insa ma astept ca echipa sa fie cea care beneficiaza de aportul unui investitor, cu referire directa la jucatorii care nu au mai fost platiti de luni bune.

Nu se stie cu siguranta daca s-au facut investitii in club, asta pentru ca parerile sunt impartite. Pe de-o parte, Valerii Moraru afirma ca a achitat restantele salariale si ca a facut investitii(sub forma de sponsorizare) in stadion si baza de la ProRapid. Pe de alta parte, dna administrator judiciar, Cristina Andronache, afirma ca niciun ban nu a intrat in contul clubului din partea omului de afaceri basarabean, singurele investitii fiind facute din banii veniti din drepturile TV si cei castigati in urma procesului de la TAS. Mai mult de atat, mai asteptam si o ultima transa din transferul lui Ionita la Astra, bani care sper sa intre in conturile jucatorilor si sa linisteasca putin spiritele de la echipa. Ei bine, sunt ceva bani in conturile clubului insa, de multe ori, stau si ma gandesc daca nu cumva o echipa de manangeri in adevaratul sens al cuvantului nu ar putea sa faca treaba mult mai buna fara aportul unui asa-zis investitor.

Cu o incertitudine la nivel administrativ, putini bani in conturile clubului si nicio persoana dornica sa se implice financiar si managerial, mi-e teama ca sezonul in curs va fi unul de cosmar pentru noi. Dinte cele 18 echipe, numai putin de sase vor trebui sa ia calea Ligii a 2-a, batalia din subsolul clasamentului fiind una crancena. La cum se desfasoara ostilitatile, echipa asta nu are multe sanse de a se mentine in prima liga insa, daca privesc cu optimism, sper ca bordul managerial sa se trezeasca, sa puna la punct un plan pertinent si-n acelasi timp posibil, sa faca achizitiile necesare si sa le ofere jucatorilor linistea financiara de care au atata nevoie.

Maine seara jucam la Galati cu o echipa aflata in suferinta, o echipa care nu cred ca va duce acest sezon la bun sfarsit, insa o echipa care va avea indeajuns de multe ambitii astfel incat sa ne incurce. Chiar daca este foarte posibil ca partida sa se incheie la comisii, cu o victorie a noastra la masa verde, eu sper sa ne facem treaba pe teren si sa revenim cu trei puncte! Forza Rapid!

Adaugat in: Rapid, Sport

Comentariile sunt inchise.