Fii afectuos/oasa cu copilul tau insa nu ezita sa spui “NU” atunci cand este necesar !
De-a lungul timpului s-au iscat tot felul de discutii pe aceasta tema – afectiunea fata de copil. Oare, daca suntem prea afectuosi ne va…”sari” in cap? Dar daca suntem prea duri nu riscam sa-l indepartam de noi ?!
Este destul de greu sa ne mentinem echilibrul in ceea ce priveste atitudinea noastra fata de copil(si datorita faptului ca “gandim emotional” – ceea ce este perfect explicabil). Un lucru este cert : nu trebuie sa ne fie teama sa-i aratam afectiunea ori de cate ori simtim nevoia.
Pe de alta parte, nu trebuie sa ezitam in a ne comunica punctul de vedere pe un ton ferm (insa fara exagerari) atunci cand acesta, de exemplu, ne vorbeste urat. (da, se poate intampla acest lucru chiar daca a primit educatia corespunzatoare – datorita multitudinii de factori externi, factori care, de multe ori, il influenteaza negativ).
Relatia parinte-copil face trimitere deseori la o alta chestiune sensibila si anume : CONTROLUL.
Cine pe cine controleaza ? Noi controlam copilul sau acesta pe noi ? Raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decat unul nuantat.
In urma cu vreo cativa ani am urmarit un documentar pe unul din posturile de specialitate in care niste parinti apelasera la un specialist deoarece scapasera de sub control relatia parinte-copil. Sigur ca, in cele din urma problemele s-au rezolvat insa concluzia era urmatoarea : a-ti impune anumite limite in relatia cu copilul nu inseamna ca-l iubesti mai putin.
Totul se rezuma la un anumit echilibru la care trebuie sa ajungem si care presupune ca atunci cand copilul greseste (in cazul exemplului de mai sus : ne vorbeste urat) sa-l indreptam pe cale cea buna – fara sa dam dovada de slabiciune (concesii paguboase) dar in acelasi timp fara a recurge la solutii extreme. Dupa cum spuneam in articolul precedent, chiar si atunci cand greseste in a face ceva bine, copilul trebuie incurajat aratandu-i-se totodata de ce este gresit ceea ce face si care sunt urmarile pe care le presupune acel comportament.
Un lucru care se impune a fi mentionat aici este si atitudinea pe care noi,in calitate de parinti, i-o insuflam copilului. Cu alte cuvinte atunci cand copilul esueaza in a face un lucru bine (sau a-l duce pana la capat) este important sa “nu-i retezam aripile” sau sa-l etichetam. Va suna cunoscut : “nu esti bun de nimic!” – ii scazi stima de sine, increderea in propriile forte, “eu am muncit din greu pentru tine”-il faci sa se simta vinovat s.a.m.d.? O atitudine mult mai sanatoasa este aceea de incurajare (de ex. : “este bine, data viitoare va fi si mai bine”).
Comunicare + incredere = Love
Ce inseamna toate astea ? Inseamna doua lucruri de care trebuie sa tinem cont :
1. Comunicare – in relatia cu copilul nostru trebuie sa comunicam tot timpul cu acesta, sa-l atragem de partea noastra (copilul trebuie sa vada in noi un prieten) ;
2. Incredere – atitudinile, gesturile, cuvintele, tonul, luate ca un tot trebuie sa genereze un singur lucru in mintea si sufletul copilului si anume : incredere.
Cireasa de pe tort
La toate acestea mai trebuie adaugat un aspect demn de toata atentia : ce vrem de la copilul nostru ?
Vi se pare cunoscuta mentalitatea : “vreau sa faca ce eu n-am reusit sa fac” ?
Bineinteles, o regasim zi de zi, poate chiar in familiile prietenilor nostri (hai, recunoasteti !) – sau chiar in familia noastra (nooo, exclus domle’ ).
Cu totii avem vise, idealuri, teluri.Insa, de multe ori, viata hotaraste altfel in ceea ce ne priveste. Si atunci, ce facem ? Pai, translatam toate obiectivele noastre pe care noi am esuat in a le indeplini pe umerii copilului (acest lucru naste deseori adevarate drame…). Bine, bine si atunci care ar fi solutia? Solutia nu poate fi decat una singura : sa canalizam copilul pe drumul pentru care are har si nu pe acela pe care am fi vrut noi sa pasim ! Iar acest lucru nu este atat de greu pe cat pare.
Concluzie
Fiecare dintre noi ne nastem cu un har, cu o calitate aparte (sau,de ce nu, cu niste calitati) care ne face sa fim speciali si pe care consider ca, in calitate de parinti (alaturi de persoane specializate la care putem apela), avem datoria sa o identificam si sa o punem in valoare.
Citeste si
