Regimul mediteraneean imbina slabirea cu sanatatea deoarece respecta raportul adcevat intre nutrienti (proteine/lipide/glucide) si limiteaza aportul caloric global.
Istoric :
– Anii ’60 – specialistul american Ancel Keys efectueaza un studiu comparativ al obisnuintelor alimentare in sapte tari de pe trei continente (Finlanda, Olanda, Italia, Iugoslavia, Grecia, Statele Unite ale Americii, Japonia) si ajunge la concluzia ca Grecia, si indeosebi Creta, prezinta cea mai scazuta rata la nivel mondial a mortalitatii cauzate de afectiunile coronariene si de tulburarile adiacente ;
– Anii ’80 – spre sfarsitul acestei decade, cercetatorul francez Serge Renaud a transpus obisnuintele alimentare ale cretanilor in Franta (Lyon), pe o perioada de cinci ani. In acest fel ajunge la concluzia ca longevitatea locuitorilor Cretei se datora modului lor de viata ;
– Anii ’90 si dupa – regimul mediteraneean a inceput sa fie prescris din ce in ce mai des pacientilor cu un accident cardiovascular (in antecedente) pentru a preintampina recidiva. In ultimul timp a inceput sa fie tot mai cautat, constatandu-se ca ofera sanatate, suplete si longevitate.
Principii :
– consum ridicat de legume, fructe si cereale ;
– consumul de acizi grasi nesaturati ;
– consum redus de produse de origine animala ;
– consum moderat de vin rosu de buna calitate ;
– ratie calorica zilnica rezonabila ;
– activitate fizica regulata !
Puncte tari :
– Nu cantarim nimic !
– Acest tip de alimentatie contine numeroase alimente bogate in substante cu rol in prevenirea imbatranirii (legumele cu frunze verzi – bogate in luteina, uleiul de masline – bogat in vitamina E, rosiile – bogate in licopen, strugurii dar si vinul – bogati in polifenoli, acestea fiind doar cateva exemple) ;
– Este un regim savuros ! (ne putem delecta mancand sanatos) ;
– Continutul bogat in fibre alimentare previne constipatia dar si toate maladiile provocate de o alimentatie saraca in fibre.
Puncte slabe :
– Continutul mare de lipide ;
– Dificil de urmat cand mancam in oras. Solutia (in cazurile in care nu se poate evita) ar fi sa mancam cat mai putine grasimi saturate (si aici ma refer la carnea grasa sau la produsele de patiserie) punand accentul pe legume si fructe.
Critica si sfatul meu :
– Acest regim reprezinta mai degraba un mod de viata. Fara a apela la excese sau la privatiuni totale (ca in alte regimuri) dar si datorita faptului ca nu trebuie sa cantarim nimic (ci doar sa respectam principiile sale care fac apel, de fapt, la echilibru), ma face sa-l recomand fara rezerve (recunosc, si eu sunt adepta acestui “regim” ).
– Cui nu-l recomand ? Persoanelor cu un exces foarte mare de greutate (si pe care, evident vor sa-l piarda) – datorita continutului mare de lipide. Insa, odata inceput procesul de slabire, persoanele in cauza isi pot pastra greutatea atinsa (si sanatatea) sau pot continua urmand acest regim.
Citeste si