Intamplari nefericite si cum alegem un lacatus mecanic pentru a debloca o usa

De curand am fost pus intr-o situatie mai mult decat ingrata, usa de la apartament blocandu-se in momentul in care am urcat sa imi iau telefonul uitat undeva prin bucatarie. Ce-i drept, a fost pentru prima data cand mi s-a intamplat ca usa de la intrare sa ramana blocata si eu sa nu am nici cea mai mica reactie. Pe moment, disperat fiind sa imi recuperez telefonul si sa merg la munca(eram deja in intarziere), ma gandeam sa o fortez sau chiar sa o sparg, chit ca pagubele erau destul de semnificative.

Discutam, totusi, despre o usa metalica, probabil cele mai solide astfel de ansamble, de aici si marea majoritate a locatarilor care mizeaza pe ele atunci cand vine vorba despre accesul intr-un apartament. Am renuntat cat se poate de repede la a forta usa, mi-am vazut de programul obisnuit bazandu-ma pe telefonul de rezerva si am lasat totul pe mana specialistilor. Am revenit de la munca in jurul ore 17:00, am contactat o firma de deblocari usi recomandata de un prieten iar interventia pot spune ca a durat mai putin de 30 de minute, drept pentru care tin sa sfatuiesc orice alta persoana aflata in aceasta situatie sa nu rezolve totul pe cont propriu ci sa apeleze doar la profesionisti.

Trecand peste aceasta intamplare si presupunand ca nu aveti nicio cunostinta care sa va recomande un astfel de serviciu, voi puncta in cateva randuri maniera prin care trebuie sa alegeti o firma de deblocari usi. Indiferent ca este vorba despre o companie specializata in astfel de servicii sau despre un lacatus mecanic particular, este musai sa dispuna de anumite particularitati, doar in acest fel puteti avea garantia ca usa va fi deblocata fara sa apara deteriorari iremediabile.

De baza, cel putin din punctul meu de vedere, este ca firma sau particularul sa beneficieze de un portofoliu de clienti destul de stufos, indiferent ca este vorba despre persoane fizice sau juridice. Daca faceti research-ul online, aveti acces la o pagina in care sunt prezentati o parte dintre clientii anteriori sau macar cateva referinte, drept pentru care o firma de deblocari usi sau chiar un particular care se respecta va fi recomandat de marea majoritate a vechilor clienti.

La fel de importanta este experienta in acest domeniu, simpla prezenta in acest domeniu de activitate nefiind un factor esential. Cautati si alegeti doar mesterii care activeaza de cativa ani in domeniul lacatuseriei, aceasta activitate constanta permitandu-le sa capete experienta necesara pentru a solutiona orice tip de problema. Presupunand ca usa blocata este destul de scumpa si nu va permiteti sa o schimbati, este elementar ca interventia de deblocare sa fie realizata de un mester autorizat, cu indeajuns de multa experienta.

Chiar daca portofoliul sau experienta in domeniul deblocarilor de usi sunt importante, sa nu uitam ca majoritatea dintre noi cautam un raport calitate/pret cat mai bun. Nimeni nu-si va dori ca serviciile sa fie exorbitant de scumpe, cum nimeni nu-si va dori sa aleaga un mester care sa nu poata debloca usa, tocmai din acest motiv este esential sa se mentina o balanta. Alegeti un tarif de mijloc insa abia dupa ce sortati potentialii colaboratori in functie de clientii anteriori si experienta acumulata, in acest mod puteti avea garantia alegerii unui lacatus mecanic de calitate.

Adaugat in: Personal

8 comentarii

  1. turbo says:

    se intampla des sa se blocheze usa, link-ul tau e chiar folositor

    • Desigur, doar ca link-ul tau chiar nu este folositor 🙂
      N-as vrea sa par carcotas, insa am rugamintea ca macar o regula de bun simt sa se respecte, cea in care comentam cu un nume, chit ca el este fictiv. Daca te cheama „turbo”, ma inclin in fata parintilor tai, au fost foarte inventivi!

  2. radu says:

    ai facut si tu putina reclama.. se mai intampla

  3. Ionel says:

    Da, in ziua de azi nu mai reprezinta o problema blocatul unui butuc sau pierdutul cheilor, slava cerului, acum putem gasi cu usurinta si putem apela la firme specializate de lacatuserie – deblocari usi.