Cum se comporta functionarul satisfacut?

Intr-una din zilele trecute am avut de expediat un colet prin Posta Romana. M-am prezentat constiincioasa la ghiseu cu pachetul, cu gandul ca nu voi sta prea mult. Imediat ce ma observa, doamna de dupa geam imi arunca un zambet larg, cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata pe chipul unui functionar public.

Mi-am dat seama instantaneu ca ceva nu e in regula. Zic, in sinea mea, bai ce se intampla aici ? Bun, doamna este de obicei draguta (in limitele rezonabilului) si isi face treaba constiincios, insa de o asa intampinare nu cred ca am mai avut parte in vreo institutie publica. Zic, na, probabil ca le-o fi marit salariul ! Insa imediat m-au lovit in moalele capului imaginile de pe sticla cu oamenii care l-au sechestrat pe ministru finantelor in ministerul de resort.

Deci, nuexclus. Apoi ma gandesc, poate s-a gandit sa dea un exemplu celorlalti (colegi) prin modul ei de comportament. Dar, stai, care colegi ? Doamna e singura cam toata ziua pe acolo (deh, ce sa-i faci, eficienta maxima domnule probabil asa au gandit in sinea lor managerii institutiei) prin urmare cade si asta

Sau poate are vreo bucurie in familie ? HmmInstinctul ma facea sa cred ca nu era nici o legatura intre bucuria dumneaei si celula de baza a societatii. Asa ca, imi iau inima in dinti, imi dreg glasul si-i spun pe un ton hotarat :

Buna ziua, doresc sa trimit un colet
Evident ca doamna era pregatita. Parca-i si vad gandurile in timp ce eu ii adresam intrebarea (stupida pentru acel moment) :

Colet zici, hah ? Pai, a venit timpul razbunarii ! Ia-o pasta
si, reluandu-si zambetul (de data aceasta si mai larg 🙂 ) cu un aer care degaja foarte multa satisfactie, calm, imi spune :

Nu am cantar. Atat. Bineinteles ca se astepta sa ma blochez. Insa, desi stiam ca lupta e pierduta, am replicat :
Cum adica, nu aveti cantar (chiar, nu am mai auzit niciodata de asa ceva in vreun sediu al Postei Romane) ?!?
Neasteptandu-se la randu-i, la un astfel de raspuns, dupa cateva secunde de blocaj mental, imi spune cu o voce stearsa (de data aceasta):

Stiti s-a stricat si(ceva neinteligibil).
Nu ma las si-i dau inainte (fara tupeu 🙂 ) :

Se mai intampla (zic, insa tonul vocii tradeaza nesiguranta in replica mea), si cand vine de la reparat ?
Nu-i vine sa creada ce intreb. Pe chipu-i se citeste uluiala totala. (Cu alte cuvinte, femeie, chiar nu intelegi ca asta-i tot si ca nu se mai poate face nimic ? Da, s-a terminat, din fericire pentru mine si din pacate pentru tine !). Isi drege glasul si-mi spune (tot sters insa) ca nu stie cand (sau daca, adaug eu in mintea mea) va veni de la reparat, bolboroseste ceva in care e prins si cuvantul Bucuresti sibaga privirea in pamant.

Bun, (zic) eu insa trebuie sa trimit acest colet. Ce e de facut ?
Pai, mergeti la Posta 1
Multumesc, o zi buna !
La fel
Liniste.

Adaugat in: Romania

Comentariile sunt inchise.